Daniel era întotdeauna ultimul care pleca de la birou. Îi plăcea liniștea de după ce toți ceilalți plecau acasă. Fără telefoane care sunau, fără discuții, doar el, munca lui și zumzetul luminilor fluorescente.
Era aproape miezul nopții când și-a strâns în sfârșit geanta. Holurile erau goale, clădirea era tăcută. A apăsat butonul pentru hol și a intrat în lift, înăbușind un căscat.
Cunoștea traseul pe de rost. Șase etaje, direct în jos. Nimic neobișnuit.
Până în acea noapte.
Liftul se opri brusc. Ecranul de deasupra ușii se aprinse: 7.
Daniel se încruntă. Nu exista etajul șapte. Clădirea lui avea doar șase etaje. Văzuse planurile înrămate în hol, urcase și coborâse scările de nenumărate ori. Totuși, liftul sună politicos și ușile se deschiseră.
Aerul l-a lovit primul. Stătut. Umid. Mirosul slab de mucegai și ceva mai vechi, ca niște cărți lăsate prea mult timp în ploaie.
Holul se întindea în fața lui, luminat de becuri pâlpâitoare. Pereții erau tapetați cu postere decolorate — reclame pentru afaceri pe care le recunoștea din vechile fotografii ale orașului. O frizerie. Un service de reparat mașini de scris. Un cinematograf care rula filme care nu mai fuseseră proiectate de zeci de ani.
Covorul de sub pantofii lui scârțâia ușor, de parcă ar fi fost îmbibat cu apă care se uscase de mult.
Toate instinctele îi spuneau să rămână în lift. Dar curiozitatea era mai puternică. Făcu un pas înainte.
Pașii lui răsunau ciudat, înăbușiți de covorul umed. Trecu pe lângă uși marcate cu numere care nu aveau sens — 7A, 7B, 7C — toate încuiate. În spatele uneia dintre uși, îi păru că aude un zgomot slab de tastatură. În spatele altei uși, auzi un sunet de râsete, slab și îndepărtat.
Își spuse că erau doar țevile. Clădirile vechi scoteau zgomote. Dar când trecu pe lângă o oglindă spartă de pe perete, reflexia lui nu se mișcă în sincron. Rămase o secundă prea mult înainte să se sincronizeze.
Daniel simți un fior pe piele. Se întoarse spre lift.
Ușile erau închise.
A apăsat butonul. Nimic. A tras de uși, dar acestea nu s-au mișcat. Liftul îl abandonase.
Holul părea mai lung acum. Sau poate că doar îi părea. Becurile pâlpâitoare zumzăiau deasupra capului, unul după altul, ca și cum l-ar fi condus înainte.
În cele din urmă, la capătul holului, a văzut ceva — o ușă ușor întredeschisă, din care se scurgea o lumină slabă.
Împotriva oricărei logici, se îndreptă spre ea.
Camera părea… obișnuită. Un birou. Un birou plin cu hârtii îngălbenite de timp. Un telefon cu disc. Un dulap de dosare cu sertare etichetate cu o scriere îngrijită.
Pe birou se afla o singură foaie de hârtie, proaspătă și albă. Numele lui era tipărit în partea de sus: Daniel Mercer.
I s-a făcut rău. Nu dăduse nimănui numele său complet când fusese angajat. Hârtia conținea detalii despre el – slujba sa, adresa, chiar și obiceiurile sale de a lucra până târziu în noapte. În partea de jos, o singură linie scria:
„Plecare prevăzută: 23:57”.
Daniel se uită la ceas. Era 23:56.
Panica îl cuprinse. Alergă înapoi pe hol, respirația lui răsunând în aerul învechit. Becurile de deasupra capului pâlpâiau mai repede, zumzăind violent. Ușile zăngăneau pe măsură ce trecea pe lângă ele, ca și cum ceva din interior voia să iasă.
Ușile liftului erau acum deschise, așteptând. S-a aruncat înăuntru, a apăsat butonul pentru hol și s-a rugat.
Ușile s-au închis. Zgomotul mașinilor îi umplea urechile. Când s-au deschis din nou, se afla înapoi în holul familiar. Agentul de pază ridică privirea de la birou, surprins de expresia sălbatică a lui Daniel.
„Noapte grea?”, întrebă agentul.
Daniel nu răspunse. Ieși în aerul răcoros al nopții, inspirându-l adânc, ca pe apă.
A doua zi dimineață, încă zguduit, Daniel se întoarse cu un scop. Ceru să vadă planurile clădirii. Managerul râse. „Avem doar șase etaje, domnule Mercer. Întotdeauna am avut.”
Daniel se uită fix la planurile întinse pe birou. Șase etaje. Fără niveluri ascunse. Fără renovări. Fără posibilitatea unui al șaptelea etaj.
Dar în acea noapte, când a descuiat apartamentul, a observat ceva înțepenit sub ușă.
O bucată de hârtie. Îngălbenită. Tipărită îngrijit în partea de sus:
„Daniel Mercer — S-a întors mai devreme. Reprogramat.”
Fără dată. Fără explicații. Doar o linie goală care aștepta să fie completată.
