Tom râdea mereu când oamenii spuneau că un animal de companie îți poate schimba viața. Pentru el, peștișorul său auriu Bubbles nu era altceva decât un companion tăcut într-un acvariu de sticlă. Îl hrănea, uneori bătea în sticlă și își continua ziua.
Apoi, într-o seară, a observat ceva ciudat.
Pietricelele colorate de pe fundul bolului nu erau împrăștiate haotic, ca de obicei. Ele formau grupuri, aproape ca niște mici modele.
Tom s-a aplecat mai aproape. „Ciudat”, a murmurat el.
A doua zi dimineață, totul era din nou diferit. De data aceasta, pietricelele păreau a fi dispuse în linii curbe. Figuri.
Zâmbi nervos. „Ce faci acolo, Bubbles? Te joci Tetris?”
Dar în a treia zi, Tom era să-și scape cafeaua.
Pietricelele formau un cuvânt.
BUNĂ.
Se uită la ele cu ochii mari. Peștișorul flutura coada, înotând leneș în cercuri, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
„Bine”, a spus Tom cu voce tare. „Sunt doar obosit. E… o coincidență”.
Dar în seara următoare, când s-a întors de la serviciu, stomacul i s-a strâns de frică.
Pietricelele formau acum numele lui.
TOM.
Inima îi bătea cu putere, a luat telefonul să facă o poză. Dar înainte să apuce să o facă, peștișorul auriu a trecut în viteză prin acvariu, împrăștiind literele.
Aproape că nu a dormit, gândurile îi zburau prin cap.
Dimineața s-a furișat din nou la acvariu. Pietricelele erau din nou rearanjate. De data aceasta formau cuvântul:
UȘĂ.
Tom a clipit, nedumerit. „Ușă? Ce ușă?”
Ca la un semnal, s-a auzit o bătaie în ușă.
El a înghețat.
S-a uitat pe fereastră, dar nu a văzut pe nimeni. Doar un plic, așezat pe verandă.
Cu mâinile tremurânde, Tom îl ridică și îl rupse. Înăuntru era o singură foaie de hârtie, goală, cu excepția unui singur cuvânt, scris cu o caligrafie neîngrijită:
BUNĂ.
Se întoarse încet spre acvariu.
Buburile pluteau în cercuri liniștite, pietricelele de pe fund stăteau complet nemișcate.
