Am avut întotdeauna o alergie puternică. Praful, polenul, părul de pisică – orice. Strănut constant. Credeam că este doar un inconvenient.
Până în ziua în care am strănutat în metrou.
Femeia din fața mea, care își răsfoia telefonul, fără să mă observe, a ridicat brusc privirea. Privirea ei s-a întâlnit cu a mea. Și atunci a zâmbit. Nu, nu a zâmbit pur și simplu. A strălucit.
Când am coborât la stația mea, ea m-a urmat. „Hei”, a spus ea, fără suflare. „Cred… cred că te iubesc”.
Am râs nervos și am plecat. Ciudat. Înfiorător. Probabil o coincidență.
Dar a doua zi s-a repetat.
Am strănutat în magazinul alimentar. Un bărbat care stătea la trei rafturi distanță de mine a aruncat brusc căruciorul, a alergat spre mine și m-a apucat de mână. „Ești cel mai frumos om pe care l-am văzut vreodată”, mi-a șoptit el, cu ochii mari, în disperare.
Până la sfârșitul săptămânii, nu mai puteam ignora asta. Fiecare strănut era urmat de cineva – oricine – care se îndrăgostea iremediabil și nebunește de mine.
Casierul de la benzinărie. Poștașul. Controlorul.
Și nu erau deloc rezervați. Mă urmau, îmi scriau bilețele, îmi lăsau flori la ușă. O femeie a cântat ore în șir sub fereastra mea, până când poliția a luat-o de acolo.
Situația a devenit rapid periculoasă.
Am strănutat într-o bancă. Casierul a sărit peste tejghea pentru a mă lua de mână. Altă dată, am strănutat în trafic, iar un bărbat și-a abandonat mașina în mijlocul drumului doar pentru a-și declara dragostea.
Am încetat să mai ies din casă.
Dar strănutul nu poate fi controlat. Într-o seară, am strănutat în timp ce mă uitam la televizor. Zece minute mai târziu, telefonul meu a sunat și am primit un mesaj de la un număr necunoscut: „Nu știu de ce, dar nu pot să nu mă gândesc la tine”.
Nu mai erau doar oamenii din apropiere.
Dragostea se răspândea mai departe. Pe internet. În tot orașul. Am fost găsită de străini. Oamenii și-au instalat corturi lângă apartamentul meu.
Am încercat să port mască. Să-mi rețin strănutul. Dar de fiecare dată când îmi scăpa, se isca haosul.
Săptămâna trecută am strănutat de trei ori la rând. Până dimineața, pe ușa mea erau lipite peste 200 de scrisori de dragoste.
Apoi, totul s-a agravat.
Am strănutat o singură dată – doar o singură dată – și a doua zi a apărut pe internet titlul: „Senatorul demisionează brusc, declarând că s-a îndrăgostit”.
Atunci am înțeles că nu era o întâmplare. Nu era doar o coincidență. Strănuturile mele nu provocau doar îndrăgostire. Ele schimbau viețile oamenilor.
Acum trăiesc cu frica primăverii. Un singur strănut poate provoca o revoltă. Un singur atac de alergie poate distruge ordinea mondială.
Am încetat să mai deschid ferestrele. Am încetat să mai ies pe stradă. Pentru orice eventualitate, dorm cu șervețele înfundate în nas.
Pentru că, dacă strănut din nou, nu știu pe cine voi distruge data viitoare.
Iar noaptea trecută m-am trezit din cauza faptului că cineva stătea în sufrageria mea.
Ochii de sticlă. Zâmbetul prea larg.
„Am așteptat să strănut din nou”, a șoptit ea.
