Încă din copilărie, Lisa avea un atașament ciudat față de animale. În timp ce alți copii își implorau părinții să le dea un pisoi sau un cățeluș, ea visa un șarpe. Credea că aceste creaturi erau misterioase, înțelepte, ca și cum ar fi știut mai multe decât oamenii. Părinții ei au ignorat-o: „Ce șarpe? Ești nebună!” Dar într-o zi, tatăl ei a văzut întâmplător un anunț: un prieten vindea un piton tânăr.
Și Lisa a câștigat. Un animal de companie a intrat în casă, pe care fata l-a numit Sam.
La început, părinții ei au fost îngroziți. Enormul terariu ocupa jumătate din cameră, iar Sam însuși creștea foarte repede. Dar Lisa a avut grijă de el cu atâta tandrețe încât nimeni nu a îndrăznit să-și ia prietenul de lângă ea. Îl hrănea, spăla paharul și îi vorbea ca și cum ar fi fost o persoană vie.
Cel mai ciudat lucru s-a întâmplat mai târziu: Lisa a început să ducă șarpele în pat. Părinții l-au certat la început, dar apoi au renunțat. La urma urmei, șarpele era liniștit, calm, chiar blând – dacă poți numi așa o astfel de creatură. Lisa adormea cuibărită în solzii lui reci și le spunea prietenilor ei de la școală:
„Am un cel mai bun prieten și nu mă va trăda niciodată.”
Vecinii doar clătinau din cap. „Nu e normal”, șopteau ei. „O să se termine prost într-o zi…” Dar Lisa continua să creadă că avea o legătură specială cu Sam.
Anii au trecut. Pitonul s-a transformat într-un șarpe imens, lung de peste doi metri. Uneori, părinții se trezeau noaptea și se uitau în camera fiicei lor. Scena se repeta mereu: fata dormea, iar șarpele se întindea lângă ea – cu capul la fața ei, coada la picioare. Părea că îi măsura înălțimea.
„E înfricoșător”, spunea tatăl încet.
„Dar o iubește”, răspundea mama.
Și doar Lisa, râzând, îl asigura:
„E mereu cu mine, mă protejează.”
Într-o zi, au observat că pitonul nu mai mânca. Obișnuia să înghită un iepure sau un pui în câteva secunde, dar acum refuza mâncarea săptămâni întregi. Lisa era îngrijorată: îl mângâia, îi șoptea, îi implora mâncare. Dar Sam doar se întindea lângă ea, liniștit, nemișcat, ca și cum ar fi așteptat ceva.
Părinții s-au alarmat și au dus șarpele la veterinar. Doctorul a examinat cu atenție animalul, punându-i întrebări: unde trăiește, cum doarme, ce mănâncă, dacă existau schimbări în comportamentul său. Și apoi, dintr-o dată, fața lui a devenit serioasă.
„Ascultați”, le-a spus părinților, „trebuie să izolați imediat copilul de acest șarpe.”
„Dar nu l-a atins niciodată!”, a protestat mama. „E ca un animal de companie…”
Doctorul a oftat adânc:
„Exact asta este ceea ce îngrijorează. Șarpele nu s-a oprit din mâncat pentru că era bolnav.” Se întinde lângă fiica ta, măsurându-i creșterea și menținându-și foamea pentru a face loc. Se pregătește să o înghită întreagă într-o zi.
Mama a pălit. Tatăl nu a crezut la început:
„Glumești?”
„Fără glume”, a răspuns doctorul rece. „Am mai văzut cazuri de genul acesta. E instinct. Te joci cu focul.”
Când s-au întors acasă, părinții Lisei i-au interzis pentru prima dată să doarmă cu șarpele. Fata a țipat că inventează totul, că prietena ei nu-i va face niciodată rău. A plâns, a implorat și chiar a încercat să se strecoare noaptea la terariu.
Dar frica părinților a fost mai puternică. Terariul a fost mutat în garaj, iar familia a început să caute un loc unde să-și dea animalul de companie periculos.
Lisa s-a retras. La școală, oamenii au început să șoptească despre ea: „Fata aia cu șarpele, cea care voia să o mănânce…” Se simțea trădată, ca și cum singura ei prietenă i-ar fi fost luată.
Dar noaptea avea vise ciudate. Era ca și cum stătea din nou întinsă lângă Sam, iar el se uita direct în ochii ei. Nu exista frică în aceste vise – doar un sentiment ciudat de căldură și o conexiune care nu putea fi ruptă.
Vecinii au discutat mult timp despre această poveste. Unii credeau că părinții își dăduseră seama de tot la timp și își salvaseră copilul. Alții insistau: „Haide! Nu s-ar fi atins niciodată de ea. Doar povești de groază.”
Și Lisa a crescut. Nu mai avea șerpi. Dar de fiecare dată când vedea un piton la grădina zoologică, un sentiment familiar îi creștea în inimă – un amestec de frică și dor.
Și numai ea știa: undeva în adâncul sufletului, încă îi era dor de nopțile în care creatura în care avea mai multă încredere decât oricine altcineva respira liniștit lângă ea.
