Dimineața era înnorată și tensionată. Autobuzul, ca de obicei, era aglomerat: oamenii se grăbeau la serviciu, unii agățați de balustrade, alții furioși din cauza spațiului înghesuit și a înghesuielii. Aerul era dens, geamurile aburite.
Marina stătea lângă fereastră, încercând să se distragă cu muzica în căști. Dar curând o voce puternică a rupt tensiunea.
„Tinere, cedează-ți locul!”, a exclamat indignată o femeie în vârstă, care stătea lângă ușă, respirând greu.
Toate privirile s-au îndreptat către un bărbat de vreo patruzeci de ani, care stătea acolo cu un aer indiferent. Se prefăcea că nu aude, holbându-se la telefon.
„Am spus să renunți!”, a repetat femeia, vocea tremurând de indignare.
Bărbatul și-a ridicat în cele din urmă capul:
„Și eu sunt obosit! Am dreptul să stau.”
Autobuzul părea să zumzăie. Cineva a sprijinit-o pe femeie:
— Fără maniere!
— Pe vremea noastră nu se făcea asta!
Alții au fost de partea bărbatului:
— De ce îl iei de cap? Poate că are probleme de sănătate.
— Nimeni nu trebuie!
Și acum întregul autobuz era împărțit în două tabere. Cuvintele zburau una după alta. O tânără în costum a intervenit:
— Se vede că se ține în picioare cu greu. Cât te-ar costa să renunți?
Bărbatul a izbucnit:
— Ce, te pasă mai mult decât oricui?! Vezi-ți de treaba ta!
Tensiunea a crescut. Unul dintre pasageri a scos un telefon, gata să înregistreze scena. Șoferul s-a uitat neliniștit în oglinda retrovizoare. Părea că era pe cale să izbucnească o ceartă.
Și apoi o voce calmă, dar distinctă, a răsunat:
— Tată… Tu însuți ai spus că ar trebui să renunțăm la bătrâne… De ce nu te ridici?
O tăcere mormântală s-a așternut peste autobuz.
Bărbatul a înlemnit. Fiul său, un băiețel slab de vreo șapte ani, cu un ghiozdan mare de școală, se holba la el cu ochii mari. Cuvintele mature ale copilului răsunau mai tare decât toate țipetele.
Bărbatul și-a întors brusc privirea, înroșindu-se la față. S-a ridicat și, fără un cuvânt, i-a dat locul bătrânei. Copilul, mulțumit, i-a strâns mâna.
Autobuzul a pornit mai departe, iar oamenii au călătorit în tăcere. Dar tăcerea era diferită acum. Unii zâmbeau pe furiș, alții își întorceau privirea. Toată lumea înțelegea: ceva important tocmai se întâmplase.
