Băiatul a stat mult timp lângă taraba cu pâine. Soarele fierbinte plutea deasupra pieței, aerul era plin de mirosul pâinilor proaspăt coapte, iar acest lucru i-a strâns stomacul și mai tare. Știa: frații și sora lui îl așteptau acasă. Se culcaseră flămânzi aseară, iar dacă se va întoarce cu mâinile goale, le va auzi din nou strigătele.
Se lupta cu sine, mușcându-și buzele, încercând să alunge gândul. Dar foamea era mai puternică decât frica. Într-o clipă, a întins mâna și a smuls pâinea de pe tejghea.
Vânzătoarea a țipat:
„Hoțule! Opriți-l!”
Mulțimea s-a întors. Unii au râs, alții au clătinat din cap. Băiatul a început să alerge, strângând pâinea la piept. A alergat ca și cum viața lui ar fi depinde de asta. Dar la colț, s-a ciocnit de o femeie, a căzut, iar pâinea s-a rostogolit pe trotuar.
O mulțime i-a înconjurat. Vânzătoarea deja alerga spre el, cerând pâinea înapoi și amenințând că va chema poliția. Oamenii se certau – unii spuneau că ar trebui pedepsit, alții șopteau că le pare rău pentru băiat.
Femeia a luat pâinea. S-a uitat la băiat și nu se citea furie în ochii ei. Era un amestec ciudat de tristețe și căldură.
„De ce ai făcut asta?”, a întrebat ea.
„Nu este nimic de mâncare acasă… Am frați…”, a suspinat băiatul.
Mulțimea a murmurat și mai tare, dar femeia s-a poziționat brusc între el și vânzătoare. Vocea ei era fermă:
„Nimeni nu va îndrăzni să se atingă de el. Eu plătesc pentru această pâine.”
Vânzătoarea era confuză, dar a luat banii. Femeia i-a returnat pâinea băiatului, iar acesta nu a înțeles – de ce? De ce?
S-a aplecat în liniște și a rostit cuvinte pe care numai el le putea auzi:
„Am cunoscut-o pe mama ta. Eram vecini. M-a ajutat când nu avea nimic. Și am jurat că, dacă i-aș vedea copiii la necaz, nu mă voi întoarce.”
Băiatul a înlemnit. Lacrimile i-au șiroit pe față. Pentru prima dată după mult timp, nu simțea singurătatea, ci faptul că era un adult în apropiere care stătea lângă el.
Mulțimea s-a dat la o parte. Oamenii nu l-au mai privit cu judecată, ci cu respect. Cineva chiar a spus încet: „Asta e ceva…”
Femeia i-a pus mâna pe umăr.
„Du-te acasă și ajută-ți familia. Dar ține minte – nu poți fura. Dacă ești la necaz, vino la mine. Te voi ajuta.”
Băiatul a dat din cap. A strâns pâinea strâns la piept și s-a îndepărtat. Mulțimea l-a privit cum pleacă, iar acum nimeni nu îndrăznea să-l judece.
Această întâlnire a devenit un punct de cotitură pentru el. Și-a dat seama că bunătatea încă există și că poate schimba vieți.
