Când mama Lenei a început să aibă probleme de sănătate, a angajat o asistentă medicală. Tânăra femeie, Marina, părea ideală: calmă, îngrijită și cu o voce blândă.
Lena locuia într-un alt oraș și venea doar în weekenduri. Marina o întâmpina de fiecare dată cu rapoarte, totul era curat și ordonat – dar ceva încă o deranja pe Lena.
Într-o zi, o ședință s-a terminat devreme, iar Lena a decis să o surprindă venind fără să sune.
A deschis ușa și a înlemnit.
Mama ei stătea la masa din bucătărie, zâmbind, cu o ceașcă de ceai, iar lângă ea era un bărbat.
Un străin.
Îi citea ziarul cu voce tare și îi umplea din nou ceaiul, ca și cum ar fi făcut asta toată viața.
Lena era confuză.
„Scuzați-mă, cine sunteți?”
Bărbatul s-a întors.
„Sunt… doar un vecin. Ajut când pot.”
În acel moment, Marina a ieșit din cameră – și totul a devenit clar.
S-a dovedit că nu era doar o asistentă medicală. Era fiica acestui bărbat – un văduv care locuia alături.
Venea în fiecare zi când Marina mergea la cumpărături. La început, pur și simplu o ajuta – apoi a rămas de dragul femeii de care avea grijă.
Lena s-a prăbușit pe un scaun. Mama a zâmbit:
„M-am gândit că vei observa într-o zi. La urma urmei, îmi citește același ziar pe care îl citea tatăl tău.”
Din ziua aceea, Lena a început să vină mai des.
Nu a mai văzut tristețe în casa aceea veche. Doar căldură. Și înțelegerea faptului că uneori grija nu este muncă, ci o a doua șansă la fericire.
