Când Ethan a văzut ursulețul de pluș la o mică piață de antichități, a știut imediat că era special. Blana sa moale și decolorată, nasul ușor strâmb și ochii de sticlă închisă la culoare aveau ceva viu, aproape uman. Vânzătorul a spus că ursulețul avea peste cincizeci de ani și aparținuse odată unei fete din Europa care și-a pierdut familia în timpul războiului.
Mama lui a încercat să-l descurajeze: „E vechi și prăfuit; hai să cumpărăm ceva nou.” Dar Ethan a strâns cu încăpățânare jucăria în mâini și a șoptit: „E trist. Vreau să fie din nou fericit.”
De atunci, ursulețul de pluș nu s-a mai despărțit niciodată de băiat. Ethan a dormit cu el, l-a dus la școală în ghiozdan și l-a așezat lângă el la masă în timp ce acesta mânca. Apoi, într-o noapte, ursulețul de pluș a căzut din pat. Ethan, aplecându-se să-l ridice, a auzit un zgomot metalic ușor – ca și cum ceva ar fi lovit ceva în interiorul jucăriei.
Curiozitatea l-a învins. A doua zi, băiatul a scos o foarfecă mică și a tăiat cu grijă cusătura de pe spatele ursulețului de pluș. În loc de umplutura obișnuită, a simțit un pachet gros înfășurat în material vechi. Când l-a desfăcut, au căzut un mic medalion de argint și o bucată de hârtie îngălbenită.
Biletul, scris cu un scris îngrijit, conținea doar câteva rânduri:
„Dacă citești asta, înseamnă că ursulețul meu de pluș și-a găsit un nou prieten. Ai grijă de el. Și în interiorul medalionului se află cea mai prețioasă amintire a mea.”
Ethan a deschis medalionul și a văzut o mică fotografie a unei fete cu o fundă în păr și inscripția pe spate: „Martha, 1942.”
Când mama lui i-a arătat descoperirea anticarului, el a rămas tăcut mult timp, apoi a remarcat în șoaptă că jucării similare erau uneori folosite ca ascunzători pentru moștenirile de familie în timpul războiului. Dar ceea ce băiatul a găsit din întâmplare optzeci de ani mai târziu a fost mai mult decât o simplă relicvă – a fost o bucată din viața altcuiva, păstrată într-o amintire de pluș.
De atunci, ursulețul de pluș stă din nou pe raft, dar acum sub o cupolă de sticlă. Iar Ethan spune că uneori noaptea crede că jucăria zâmbește.
