Drumul se întindea dincolo de oraș – liniștit, aproape gol, cu mașini ocazionale și o ceață ușoară peste câmpuri. Agentul de patrulare Michael conducea într-o patrulă matinală obișnuită. Totul părea familiar până când a observat ceva pe marginea drumului – o pată întunecată la marginea asfaltului. A încetinit, a coborât din mașină și s-a apropiat.
Era o mănușă de femeie – din piele, vișinie, îngrijită, dar ușor uzată. Nimic ieșit din comun, se părea. Probabil că cineva o scăpase pur și simplu. Dar, dintr-un anumit motiv, Michael s-a oprit mai mult decât ar fi trebuit. A ridicat-o, a examinat-o și a observat brusc un mic nasture argintiu în formă de stea pe încheietura mâinii.
Știa acest detaliu.
Amy, o femeie pe care o cunoștea de mulți ani, purta acele mănuși. Lucrase odată pentru aceeași forță de poliție, dar plecase după o tragedie personală – dispariția surorii sale. De atunci, trăise liniștită, aproape izolată, într-un orășel din apropiere. Michael își amintea că ea a spus odată în glumă:
„Port stele, așa că îmi amintesc că mă uit în sus.”
Exact acel nasture – o stea cu o mică zgârietură – era pe mănușa asta.
S-a uitat în jur – drumul, câmpul, urmele de anvelope, o ușoară urmă de călcâi în noroi, apoi alta, ca și cum cineva s-ar fi împiedicat. Părea că cineva mergea pe marginea drumului și apoi… dispăruse.
Michael a chemat întăriri. Câteva ore mai târziu, au cercetat întreaga porțiune de drum. Abia spre sfârșitul după-amiezii au găsit urme de la o mașină care virase spre o linie de copaci.
Pe măsură ce se apropia, un alt obiect a strălucit în iarbă – o a doua mănușă. A ridicat-o și a observat un bilet mic, împăturit în jumătate, înăuntru.
„Dacă găsiți asta, atunci nu am fost irosit până la urmă.”
Michael a rămas nemișcat, simțind cum i se strânge gâtul. Nu știa ce se întâmplase exact, dar era sigur: nu era o pierdere accidentală. Acesta a fost un semnal.
