Curtea și-a văzut de viața ei normală. Soarele se așternea ușor pe pereții caselor, iar mirosul de pământ ud și pâine proaspătă de la brutăria din apropiere umplea aerul.
Vrăbiile ciripeau în crengi, iar undeva o scară a sunat – portarul repara un leagăn.
Și dintr-o dată – un strigăt subțire, trist, pătrunzător.
Chiar în vârful unui plop bătrân, unde crengile erau mai subțiri decât degetele, stătea o pisică. Roșcată, mică și îngrozită până la punctul de a tremura.
La început, toată lumea a râs. Copiii au arătat spre el, cineva a strigat: „Haide, sari!”
Dar a trecut o zi, apoi o secundă. Râsul a făcut loc alarmei.
Nu a coborât. Nu a mâncat și nu a băut. A stat acolo și a strigat pe cineva – nu pe oameni, ci, se părea, pe viața însăși.
Pompierii au venit de două ori. Scara lor ajungea doar până la jumătatea copacului.
Vecinul de sus a încercat să ademenească pisica cu un bol cu cârnați.
N-a fost de niciun folos. Pisica s-a lipit și mai tare de creangă.
A trecut o săptămână.
Curtea s-a liniștit. Oamenii au ieșit, au ridicat privirea și au oftat.
Seara, pe măsură ce soarele apunea, silueta ei era încă acolo – mică, dar persistentă.
Și apoi, sâmbătă dimineața, când aerul era curat și mirosea a iarbă, s-a întâmplat imposibilul.
O mașină imensă cu imprimeuri strălucitoare de animale a trecut încet prin poarta curții.
Toată lumea a crezut că este o reclamă. Dar când partea din spate s-a deschis, un gât lung, pătat, a ieșit afară.
O girafă.
Una adevărată.
A pășit cu grijă pe trotuar, ca și cum s-ar fi temut să tulbure liniștea curții. Oamenii au înlemnit. Unii au râs confuzi, alții și-au acoperit gura cu mâinile. Girafa s-a oprit lângă plop, și-a ridicat capul și s-a uitat direct la pisică.
Lumea părea să înghețe. Pisica a încetat să mai tremure. Ochii i s-au mărit și s-au calm.
Girafa și-a întins încet gâtul în sus, iar pisica, fără să clipească, a făcut un pas. Apoi încă unul.
A coborât pe gâtul pisicii ca pe un pod, cu grijă, ușor, ca și cum s-ar fi temut să trezească miracolul. Când labele ei au atins pământul, întreaga curte a aplaudat. Cineva a izbucnit în lacrimi. Cineva a filmat, dar îi tremura mâna.
Girafa a stat acolo o clipă, a clipit din ochii mari și calzi și, parcă dând din cap, s-a întors la mașină. Pisica s-a ghemuit pe capota caldă și a adormit.
Tăcerea care a rămas după aceea a fost specială.
Nu doar tăcere – ci o adiere de bunătate care a plutit în aer mult timp.
