Când familia Carter a decis să renoveze vechea lor casă, construită în anii 1920, nimeni nu se aștepta ca o renovare obișnuită să se transforme în ceva complet diferit. Recent achiziționaseră casa – spațioasă, cu tavane înalte și podele din lemn care scârțâiau, unde fiecare scândură părea să aibă o poveste.
În a treia zi de renovare, muncitorii au observat un detaliu ciudat: pe holul dintre dormitor și sufragerie, peretele era mai gros decât de obicei. O diferență de câteva zeci de centimetri părea nesemnificativă, dar pentru un constructor era suspectă. Familia a decis să verifice.
Când au îndepărtat un strat de tencuială, au descoperit un panou vechi de lemn dedesubt, iar în spatele lui, o ușă acoperită cu scânduri. Nu exista mâner, doar urme ale unei încuietori ruginite. Mama, Sarah, își amintește:
„Nu ne venea să credem că exista o cameră în casa noastră despre care nimeni nu știa. Nici în planuri, nici în documente – nu era nimic despre ea.”
Când ușa s-a deschis în sfârșit, un izvor prăfuit și rece s-a răspândit dinăuntru. Camera s-a dovedit a fi mică – nu mai mult de șase metri pătrați. Pe podea se afla o masă acoperită de praf, pe ea zăceau o călimară antică, un blocnotes și o lampă slab luminată. Pe perete atârna fotografia unei femei zâmbitoare, ai cărei ochi păreau să le urmărească fiecare mișcare.
Dar cel mai ciudat lucru urma să se întâmple: când tatăl lor a aprins o lanternă și a luminat-o într-un colț, a văzut graffiti-uri făcute cu creionul pe perete – zeci de nume și date care se întindeau pe aproape o sută de ani.
Mai târziu s-a descoperit că locuința aparținea unei familii al cărei nume dispăruse de mult din arhivele locale. Dar un nume de pe perete apărea mai des decât altele – și se potrivea cu numele proprietarului anterior, care murise în circumstanțe misterioase.
De atunci, familia Carter nu a mai închis ușa acelei camere. Ei spun că uneori, noaptea, aud foșnetul liniștit al hârtiei – ca și cum cineva ar scrie încă într-un blocnotes vechi.
