Toți din sat erau siguri că țăranca Nadja își pierduse puțin mințile după moartea soțului ei.
Oamenii aveau milă de ea. Aproape cincizeci de ani trăise cu soțul ei sub același acoperiș. Fuseseră mereu împreună. Împreună mergeau la cumpărături, stăteau împreună pe banca din fața casei, lucrau chiar unul lângă altul în grădină.
Și apoi el a murit.
Fiul ei murise deja cu mulți ani în urmă. Nepoții trăiau în oraș și veneau din ce în ce mai rar în vizită. Astfel, țăranca Nadja a rămas după mult timp pentru prima dată complet singură.
Într-o zi, vecinii au observat o imagine ciudată.
Țăranca Nadja a ieșit cu o lopată în curte și a început să sape chiar în mijlocul terenului.
La început, nimeni nu a acordat mare atenție acestui lucru.
„Probabil vrea să planteze cartofi”, au spus vecinii.
La început era doar mic. Apoi a devenit mai adânc. În cele din urmă atât de adânc încât se putea sta în el.
Țăranca Nadja avea între timp aproape optzeci de ani. De-a lungul anilor devenise mai slabă, astfel încât a lucrat mai multe zile la rând la groapa uriașă.
Uneori, vecinii se trezeau noaptea dintr-un zgomot ciudat. Era lopata care lovea din nou și din nou pământul umed.
Într-o zi, un vecin nu a mai putut să tacă peste gard și a întrebat:
„Țăranca Nadja, de ce săpați o groapă atât de mare?“
Femeia și-a șters fruntea cu mâna și a răspuns calm:
„Soțul meu mi-a spus înainte de moarte să sap exact în mijlocul curții. Așa că sap.“
„Dar de ce?“
Țăranca Nadja a ridicat din umeri.
„Dacă Dumnezeu vrea, voi mai afla.“
După această conversație, oamenii erau definitiv convinși că bătrâna își pierduse mințile. Unii vecini au chemat chiar și poliția.
Polițiștii au venit chiar în aceeași zi. Și exact în acea zi, țăranca Nadja a dat în sfârșit peste ceea ce căuta de atât de mult timp.
Lopata a lovit brusc ceva tare. S-a auzit un sunet înfundat, lemnos.
Pământul a fost îndepărtat repede, iar dedesubt a apărut capacul unui cufăr uriaș vechi, care arăta ca un mic sicriu.
În interior se aflau rămășițe umane. Pe piept se afla un pandantiv vechi de medalion, pe care țăranca Nadja l-a recunoscut imediat. Era fiul ei cel mai tânăr.
Băiatul pe care întregul sat îl credea de mulți ani dispărut. Cu mult timp în urmă, adolescentul se înecase într-un râu. Doar tatăl știa adevărul.
Îi era frică să-i spună soției sale. În schimb, le-a spus tuturor că și-a alungat fiul din casă și că îi era interzis să se întoarcă.
Femeia a plâns ani de zile, în speranța că fiul ei se va întoarce într-o zi. Abia cu puțin timp înainte de moartea sa, bărbatul a mărturisit în cele din urmă adevărul.
A spus doar o propoziție:
„Sapă în mijlocul curții. Acolo se află fiul nostru. Lăsați-l măcar să fie îngropat cu demnitate.“
Și acum, după toți acești ani, țăranca Nadja găsise în sfârșit ceea ce căutase.
